fbpx 8 sfaturi care te ajută să treci peste vară la volan | SAS
vară la volan

8 sfaturi care te ajută să treci peste vară la volan

 

Transporturile rutiere înregistrează creșteri impresionantede volum în fiecare vară, în ritm cu creșterile din termometru. În acest articol ne-am întors atenția către șoferii de cursă lungă, care țin afacerile în mișcare, în timp de mulți dintre noi ne relaxăm.

Pentru a face față cu succes sezonului cald la volan, am pregătit câteva sfaturi bune de urmat de orice șofer.

1. Hidratează-te

În zilele în care ai un program încărcat, poate fi ușor să uiți ceva simplu, cum ar fi, să bei suficientă apă. Conform specialiștilor, ar trebui să consumăm cel puțin 2 litri de lichide pe zi. Umiditatea din timpul verii, împreună cu căldura excesivă cresc starea de discomfort și de oboseală. Asigură-te că ai cel puțin două sticle de apă în cabină, în orice moment al zilei.

 

2. Protecție solară

Chiar și atunci când ești în camion, ar trebui să te protejezi de razele soarelui. Lumina solară trece prin geam și poate fi destul de periculoasă, chiar și în zilele în care soarele este ascuns după nori. Betonul fierbinte și asfaltul de sub camion vor încălzi cabina. Evită arsurile solare sau liniile de bronz ciudate folosind o cremă de soare cu SPF mare.

 

3. Ochelari de soare

Siguranța pe drum ar trebui să fie prioritară pentru orice conducător auto. Atunci când o rază de soare îți intră direct în ochi, esti tentat să închizi ochii pentru a te proteja. De aceea, o investiție foarte bună la volan este achiziția unei perechi de ochelari de soare. Îți protejezi ochii de lumina directă a soarelui, de iritații și scapi de senzația de somnolență. Folosirea ochelarilor de soare polarizați cu protecție UV ridicată este recomandată pentru a conduce în timpul zilei.

 

4. Pauză

Când conduci, este esențial să faci pauze regulate (sau în măsura în care îți permite programul de condus) și să te odihnești. Ieși din mașină sau camion, plimbă-te 5-10 minute, bea apă, cafea sau relaxează-te așa cum îți place. Vei vedea că atunci când te urci din nou la volan te vei putea concentra mult mai bine la drum.

 

5. Trafic îngreunat

Vara oamenii sunt mai activi și pleacă în vacanțele planificate cu atenție cu mult timp înainte. Deci, pregătește-te pentru aglomerație. Stai calm în trafic, nu face depășiri care să puna viața ta sau a celorlați participanți la trafic în pericol sau găsește o altă potențială rută.

 

6. Drum în lucru

De regulă, în lunile de vară sunt prevăzute lucrări la drumuri. Folosește aplicații actualizate prin care să poți să îți stabilești trasee rapide, să eviți șantierele și să ajungi în siguranță la destinație. Dacă totuși optezi să nu folosești ajutorul tehnologiei, înarmeză-te cu rabdare și, atenție la limitele de viteză pe tronsoanele pe care se execută lucrări la carosabil. S-ar putea ca amenzile să fie mai mari 😊  

 

7. Revizia vehiculului

În timpul verii, componentele camionului sau ale mașinii pot suferi probleme mecanice. Spargerea anvelopelor sunt frecvente în condiții de căldură extremă, iar temperaturile caniculare ale verii pot duce la deteriorarea frânei. Asigură-te că ai anvelope adecvate și că frânele funcționează bine înainte de fiecare călătorie.

 

8. Vreme schimbătoare

Vara este anotimpul fenomenelor extreme. Dacă nu ești pregătit, condițiile meteo pot fi cu adevărat periculoase. Căldură extremă, ploi torențiale, descărcări electrice, grindină sunt doar câteva dintre tipurile de vreme care îți pot strica planurile de călătorie în timpul verii. Înainte de a pleca la drum verifică condițiile meteo, starea vehiculului, ruta aleasă și fii mereu pregătit pentru eventuale întârzieri.

 

Ține cont de sfaturile noastre și vei trece cu brio peste orice obstacol apărut pe parcursul călătoriilor tale de vara aceasta.

V-am trezit interesul?

Cere o estimare de pret si demo